fbpx

Select Page

CFR Cluj un nou pas spre Champions League

by | Aug 22, 2020 | Internațional, Național, Sport, Sport | 0 comments

Champions League

După o primă etapă cu Floriana din Malta, unde CFR a învins cu 2 – 0, CFR va întâlni acasă pe cei de la Dinamo Zagreb.

Pentru CFR urmează un meci important în drumul lor spre calificarea în grupele Champions League.

Conform ziariștilor de la Sportnet, CFR nu a impresionat prea mult în meciul cu Floriana din Malta.

“Surpriza nu a avut loc. CFR Cluj și-a câștigat locul în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, unde o va întâlni pe Dinamo Zagreb. Maltezii nu i-au pus probleme mari lui CFR Cluj, iar Dinamo nu va avea o misiune simplă pentru calificarea în turul 3.

Românii au sărbătorit în Malta, după victoria cu 2-0, dar nu au excelat. Totuși, au fost mai buni, au controlat jocul și au meritat să se califice.

dan petrescu
Dan Petrescu – Antrenorul CFR Cluj

Apărarea maltezilor nu a fost depășită cu ușurință, iar CFR a deschis scorul în minutul 53. Apoi, Floriana a avut o șansă bună de a egala, însă nu a reușit, iar Clujul a răsuflat ușurat după al doilea gol, în prelungiri”

Dan Petrescu și-a avertizat jucătorii:

„Cine nu va fi concentrat cu Clinceni, e clar că nu va juca cu Dinamo Zagreb, trebuie să joace bine cu Clinceni dacă vrea să rămână în echipă. Dar nu ai cum să fii motivat, ești în lotul echipei campioane din ultimii 3 ani, trebuie să demonstrezi că meriți acest tricou.

Financiar e liniște, nu mai are nimeni nicio scuză ca să nu dea totul pe teren, e bine, suntem pe drumul cel bun, s-au rezolvat problemele”

CFR are din nou un start de sezon aglomerat, deoarece Liga 1 se anunță cu un program foarte încărcat.

„Dacă am juca și anul acesta 16 meciuri ca anul trecut, am juca finala Europa League sau a Ligii Campionilor. Acum vor fi mai puține în Europa, dar mai multe în campionat, cred că e record 40 de meciuri.

Va fi ciudat pentru că suntem în pandemie și se vor mai amâna meciuri. De aceea am nevoie de mulți jucători, asta e filosofia mea, vreau 2-3 pe post, mai ales dacă joci și în Europa,” a adăugat Dan Petrescu.

Transilvania Fashion Festival – 2023

Transilvania Fashion Festival, Cel mai mare eveniment de modă din Cluj. Reprezentanți din 10 țări au sosit în acest an la Cluj, fiecare dintre...

EURO U21 – Elveția versus Italia a doua etapă a grupei D

Grupa D EURO U21 Elveția 2 - 1 Italia În cea de-a doua etapă din grupa D a EURO U21, Italia a reacționat după înfrângerea controversată din prima...

EURO U21 – Franța câștigă primul meci al grupei de la EURO 2023

EURO U21 a debutat pe Cluj-Arena cu meciul dintre Franța și Italia Campionatul european de fotbal EURO U21 a debutat pe stadionul Cluj Arena cu un...

Universitatea Cluj – Cupa jucată la loteria loviturilor de la 11 metri

Universitatea Cluj a ratat șansa de a ridica trofeul Cupei României deasupra capului, miercuri seara, 24 mai, după ce a pierdut loteria...

U Cluj învinsă în Trivale

”U” Cluj rămâne fără victorie în acest sezon de SuperLiga ”U” Cluj rămâne fără victorie după un meci în care au deschis scorul încă din minutul 4....
%d bloggers like this: