CFR Cluj a cedat în fața celor de la UTA Arad, scor 0-1 în etapa a 11-a din Liga 1, într-un meci disputat pe stadionul din Gruia. Clujenii pierd iar acasă, după 1-2 cu Gaz Metan înaintea pauzei internaționale.
Prima repriză a fost una săracă în ocazii, „feroviarii” fiind cel mai aproape să înscrie la bara transversală atinsă de Chipciu (42) din interiorul careului. Rondon a avut și el ocazia să deblocheze tabela, dar Iacob a fost la post și a reținut chiar înaintea pauzei.
Revenirea de la cabine a adus și o ocazie în dreptul „Bătrânei Doamne”, Buhăcianu profitând de gafa lui Ciobotariu (51), dar nu l-a putut învinge pe Bălgrădean. Zece minute mai târziu Debeljuh a replicat, dar lovitura sa de cap a trecut pe lângă poarta arădenilor.
Intrarea lui Buhăcianu s-a dovedit decisivă, acesta pătrunzând nestingherit în preajma careului, de unde i-a scos lui Ioan Hora (75), care a șutat direct, executându-l pe Bălgrădean, 0-1.
„Feroviarii” au forțat iar în atac, dar execuțiile lui Debeljuh sau Păun nu i-au pus probleme lui Florin Iacob, portarul celor de la UTA prinzând o zi de grație și a menținut scorul pe tabelă în favoarea echipei sale.
CFR a pierdut al doilea meci consecutiv pe teren propriu în Liga 1 și nu s-a putut apropia la un punct de CSU Craiova. Clujenii vor juca în perioada următoare trei meciuri importante, cu AS Roma și Poli Iași, pe ieșeni urmând să-i întâlnească atât în cupă cât și în campionat.
CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Ciobotariu (Zunic ’87), Burcă, Camora – Itu (Debeljuh ’46), Soares (Djokovic ’82), Păun – Chipciu (Costache ’72), Rondon (Vojtus ’82), Pereira. Antrenor: Dan Petrescu
UTA Arad: Iacob – Roumpoulakou, Benga, Da Silva, Tomozei – Miculescu (Buhăcianu ’46), Roșu, Albu, Tescan – Hora (Melinte ’87), Morar (Rus ’72). Antrenor: Laszlo Balint