EURO U21 a debutat pe Cluj-Arena cu meciul dintre Franța și Italia
Campionatul european de fotbal EURO U21 a debutat pe stadionul Cluj Arena cu un duel tradițional dintre două forțe ale fotbalului mondial.
Victorie controversată a Franței împotriva Italiei, în primul meci la EURO U21 de la Cluj-Napoca
Naționala de tineret a Franței a obținut o victorie controversată în primul meci oficial disputat pe Cluj Arena la Campionatul European de Tineret U21, împotriva Italiei, scot 2-1, la capătul unui meci în care arbitrajul video era necesar.
Partida a adus în tribune pe 11000 de spectatori, o mare parte fiind suporteri ai celor două echipe.
Confruntarea a fost una plină de ocazii și spectaculoasă, jocul a avut ritm și numeroase ocazii de poartă, iar după o dominație a jocului, francezii au deschis rapid scorul la jumătatea reprizei, prin Kalimuendo, care a înscris elegat, cu călcâiul (22). Franța a continuat să rămână sus, în atac și să pună presiune pe jumătatea italienilor, însă aceștia din urmă au adus egalarea cu o lovitură de cap a lui Pellegri (36), iar scorul la pauză a fost egal.
Cele două formații au încercat să practice un joc de contraatac în partea a doua, iar brigada de arbitrii a ieșit la rampă. Francezii au înscris pentru 2-1 în minutul 62 prin Barcola, care a profitat de o eroare în defensiva italienilor și a marcat, la capătul unei faze controversate în care azzuri au reclamat un fault dur la mijlocul terenului (62).









Italienii pregătiți de Paolo Nicolato a forțat egalarea și au încercat să spargă defensiva francezilor. În minutul 83, Franța a rămas în zece oameni după ce Bade a fost eliminat pentru un fault dur comis asupra lui Gnoto, acesta din urmă scăpând singur spre poartă.
În finalul jocului, Cancellieri a avut șansa egalării în vârful bocancului, dar a ratat (88), iar cea mai controversată fază a venit în prelungiri. Italia a marcat un gol perfect falabil, însă brigada de arbitri nu a validat golul și scorul a rămas 2-1 pentru Franța, care debutează astfel cu un succes controversat la EURO 2023.
Prima etapă de la EURO U21, aduce Franța pe primul loc în grupă, urmată de Elveția care s-a impus în meciul împotriva Norvegiei tot cu scorul de 2-1, în cealaltă partidă din grupă, desfășurată pe stadionul CFR din Cluj-Napoca.
Următorul meci desfășurat în cadrul EURO 21 pe Cluj Arena va fi între selecționata Italiei și cea a Elveției.
Pe stadionul CFR, Franța va întâlni Norvegia.
Echipele de start:
Franța U21: Chevalier – Kalutu, Bade, Luekba, Nkounkou – Thuram, Caqueret, Kone – Barcola, Kalimuendo, Gouiri
Rezerve: Bajic, Meslier, Adli, Cherki, Chotard, Diakite, Gendrey, Larouci, Le Fee, Olise, Simakan, Wahi
Selecționer: Sylvain Ripoll
Italia U21: Carnesecchi – Okoli, Pirola, Scalvini – Bellanova, Ricci, Rovella, Tonali, Udogie – Pellegri, Cambiaghi
Rezerve: Turati, Caprile, Bove, Cambiaso, Cittadini, Colombo, Esposito, Gnonto, Lovato, Miretti, Parisi
Selecționer: Paolo Nicolato
Foto: ATP Transilvania Photos / Cristi Vescan Brădeanu Photographer Ovidiu Bujor
Colaborator articol: Vasile Manu