Italia, Campioana Euro 2020 după 3-2 la loviturile de departajare
Naţionala de fotbal a Italiei s-a impus la UEFA Euro 2020, după 3-2 la loviturile de departajare în faţa Angliei. Scorul pe Wembley după 120 de minute a fost 1-1.
Tabela s-a modificat extrem de rapid, englezii deschizând scorul prin Luke Shaw, după nici două minute scurse. Fundaşul s-a aflat la finalizare în urma unui contraatac al naţionalei Albionului, marcându-se astfel cel mai rapid gol din istoria finalelor Campionatului European.
Italia a început să iasă la atac, în vederea egalării, Insigne semnând cele mai mari ocazii pentru selecţionata pregătită de Roberto Mancini. Defensiva engleză a putut rezista şi la cabine s-a intrat cu avantaj minim pentru “Three Lions”.
“Squadra Azzurra” şi-a menţinut elanul ofensiv şi în partea secundă, dominând jocul atât în privinţa posesiei, cât şi la nivelul ocaziilor. Egalarea a venit în cele din urmă prin Bonucci (67), după o lovitură de la colţ, fundaşul central italian învingându-l din câţiva metri pe Pickford.
Foto: ProSport
În timpul rămas au apărut unele ocazii de partea Italiei pentru a închide finala, dar nu s-a mai marcat până la ultimul fluier din timpul regulamentar, iar în cele 30 de minute suplimentare combatantele s-au anihilat reciproc.
S-a ajuns la loviturile de departajare, unde Andrea Belotti a ratat, dând şansa Angliei să treacă la conducere. Englezii n-au menţinut ritmul şi au irosit două penalty-uri la rând, prin Rashford şi Sancho. Italia putea închide socotelile prin Jorginho, dar mijlocaşul a ratat, urmând oportunitatea lui Saka să egaleze situaţia. Tânărul englez n-a punctat, Donnarumma semnând a treia paradă la rând şi Italia s-a impus cu 3-2 la loteria penalty-urilor.
Chiellini şi compania au pus mâna pe al doilea titlu european din istoria Italiei, după cel din 1968. De altfel, a fost primul trofeu major câştigat de azzurri după Cupa Mondială din 2006, şi atunci tot la penalty-uri.
Italia – Anglia 1-1 (0-1), 3-2 după loviturile de la 11 metri / Marcatori: Bonucci (67) – Shaw (2)
Italia: Donnarumma – Di Lorenzo, Chiellini, Bonucci, Emerson (Florenzi ‘118) – Barella (Cristante ’54), Jorginho, Verratti (Locatelli ’96) – Chiesa (Bernardeschi ’86), Immobile (Berardi ’54), Insigne (Belotti ’91). Selecţioner: Roberto Mancini
Anglia: Pickford – Walker (Sancho ‘120), Stones, Maguire – Trippier (Saka ’70), Phillips, Rice (Henderson ’74, Rashford ‘120), Shaw – Mount (Grealish ’99), Kane, Sterling. Selecţioner: Gareth Southgate
Foto: Mediafax