Când a început toată isteria asta cu nenea Covidel, mă întrebam cum o arăta panarama asta și unde te lovește de-ți ia maul… Toate televiziunile îl prezentau ca fiind Baubaul zilelor noastre, făcându-i reclamă cum n-a avut nici măcar Coca Cola. Reclamă negativă, dar reclamă… care a prins la public destul de bine… dovadă că m-a făcut și pe mine curios. Așa că, am mers în supermarket, am luat unul de pe raft, l-am băgat în sân și-am ieșit val-vârtej… nici măcar n-am plătit pentru el. Ajuns acasă, n-am simțit nimic deosebit… până într-o dimineață, când m-am trezit cu o durere de cap mai puternică decât cea pe care o am când dă nevastă-mea cu tigaia. Zic: bă, e duminică, e normal să mă doară capul… a doua zi merg la muncă și na, agitație, stres, planuri, că deh… economia Belgiei depinde de mine și tre’ să dau tot ce-i mai bun din mine. Doar că “a doua zi” era Paștele și eram liber… n-ar fi trebuit să am dureri de cap. Pnm… nevastă-mea se uita la meci. Nu știu cine juca, dar după accentul comentatorilor, cred că era Galatasaray. O întrerup totuși și o rog să sune la medic. Pune pauză și sună doctorița (Habar n-aveam că poți pune pauză la meci). Cu un ton îngrijorător, doctorița mă întreabă care-i baiul.
– Mă doare capul… și nu e ca atunci când mă uit în cont și văd că-i gol, e o durere cruntă.
– Ai febră?
– Nu.
– Tușești?
– Da. Și mă doare și pieptul. O durere nouă, n-am mai avut-o până acum.
Autor: Unu Obraznic
Foto: Unu Obraznic

Își pune doamna doctor stetoscopul pe ecranul telefonului, îmi ascultă inima, plămânii, mă pune să inspir adânc și zice:
– Ai corona virus.
Pff… să sar în sus de bucurie, nu alta. În sfârșit am și eu ceva!
– Dar… de ce mă doare capul?
– Virusul ăsta îți atacă plămânii. Pentru că nu poți respira corect, creierul nu se oxigenează suficient și de asta te doare capul.(Care creier? 🤔 Cred că mă confundase, dar am lăsat-o în pace.)
– Trebuie să te odihnești…
– Asta fac și la muncă, deci n-o să-mi fie greu.
– …și să mănânci multe fructe.
Pnm… m-a pufnit râsul… singurele fructe pe care le aveam în casă erau niște oo.
– Vezi că virusul ăsta este extrem de contagios, să nu îl ia și soția ta.
Pnm… nevastă-mea mi-a luat mașina, casa, salariul, libertatea… sper să aibă puțin bun simț și să-mi lase măcar atât… zic în gândul meu, că tare n-aveam curaj, că era lângă mine.
Doamnelor, domnilor, îmi este extrem de greu să descriu cele simțite de mine în perioada asta, dar ca să înțelegeți, vă voi spune că anul trecut, cam în aceeași perioadă, am avut gripă. Gripa aia pe care o știe toată lumea… cu febră, frezoane de alea etc. A fost atât de nasoală, încât am ajuns să mă cert cu Dumnezeu. Zic: Doamne, nu pot muri și eu într-un accident? Adică… pnm, chiar nu pot avea o moarte mai onorabilă? Deja îmi auzeam amicii cum râd pe la colțuri: “l-a răpus o răceală hi hi hi”. Oare există vreo moarte mai rușinoasă? 🤔
Dar să revenim, că sar de la una la alta de zici că joc șotron…
Corona asta este nasoală… aproape 30% dintr-o gripă. Sau cel puțin așa am simțit-o eu.
Bineînțeles că a trebuit să stau în carantină 2 săptămâni. Luni ar fi trebuit să încep munca, dar Covidel a ucis câteva job-uri, așa că dispecerul a zis că voi începe marți. Dacă tot aveam liber luni, zic să merg la medic, să-i spun că în perioada asta m-a durut pieptul, apoi durerea s-a mutat în spate, dar nu la 10m cum era de obicei, ci stătea lipită de mine.
Pune nevastă-mea pauză iar la meci, ia cheile de la mașină și zice că mă duce ea. Nedumerit întreb:
– Câte reprize are meciul ăsta? Văd că de 2 săptămâni nu s-a terminat..
– 13 sezoane a câte 120 reprize fiecare… zice zâmbind.
Plm… pe vremuri nici campionatul mondial nu ținea atât…
Ajungem la cabinet…
– Cum ești? Întreabă doctorița, la fel de amabilă ca de obicei.
– Puțin depresiv, că am deschis ușa la frigider dimineață și am văzut că s-au terminat și fructele…
– Lasă asta… cum te simți?
– Încă mă mai doare în spate… și zilele astea m-a înțepat inima, de ziceai că-s înconjurat numai de blonde. Și simțeam așa… o gheară pe inimă, de parcă o prinsese un vultur și-o ținea strâns… că fluturii s-au dus ca proștii în stomac și i-a ucis acidul gastric.
Îmi ia tensiunea, pulsul, îmi ascultă inima și zice:
– Inima este ok.
– O..kay… și atunci de ce m-a înțepat zilele astea?
– Poate fi și lipsă de magneziu… Te-ai consumat?
– Normal că m-am consumat… am luat un virus mortal și extrem de contagios. Nu-i normal să-mi fac griji? Dacă mor, intervin asigurările și nevastă-mea scapă de creditul de la casă… Chiar credeți că vreau s-o fac fericită?
– Trebuie să-ți iau sânge pentru analize, că vreau să-ți văd colesterolul.
– A… dar eu nu-s curios!
– Dar sunt eu…
– Ok… ca să vedeți că nu-s zgârcit, o să mă uit în partea cealaltă… așa puteți lua cât doriți!
Mă așez liniștit pe scaun și mă apuc de numărat varul de pe pereți. Nu vă imaginați cum am sărit când a pus mâna pe mine…
– Cum puii mei te-ai tatuat, dacă ți-e așa frică de ace? (Habar n-aveam că medicii folosesc expresia asta).
– Dar nu de ac îmi este frică… sunteți rece și am crezut că ați pățit ceva, așa că am sărit să vă resuscitez…
Mi-a luat sânge… nu știu cât!
– Sunteți atât de finuță… aproape că nu v-am simțit. Zic eu culegându-mi demnitatea de pe jos. (Atunci am realizat că avem ceva în comun… tot așa îmi zice și nevastă-mea: ai fost atât de finuț… aproape că nu te-am simțit.)
– Te-ai uitat adânc în ochii mei, de asta n-ai simțit… zice zâmbind.
– Dacă erați mai atentă, vedeați că m-am uitat în decolteu… i-aș fi zis, dacă nu era nevastă-mea prezentă.
(Știe cineva de ce a mers nevastă-mea cu mine, în loc să-și vadă de meciul ei?)
Am plecat de acolo zâmbind, mai ușor cu câțiva euro și cu moralul ridicat.
Cam atât vă pot spune despre Corona…
Vă pupă obraznicul. Aveți grijă de voi și… nu luați corona, că nu-i de soi!