Astrologic, ziua de 5 Mai reprezintă Ziua Conștientizării Practice
Pentru cei pasionați de numerologie sau astrologie, persoanele născute în ziua de 5 a lunii mai sunt conduse de numărul 5 și de planeta Mercur. Mercur reprezintă iuțeala gândirii și schimbarea, amplificând puterile mentale menționate în citatele care urmează.
Despre persoanele născute în această zi, autorii cărții Ziua ta de naștere – Garry Goldschneider și Foost Elffers – ne împărtășesc următoarele:
Adesea, celor născuți în această zi li se pare că au misiunea de a-i educa și de a-i lumina pe ceilalți. Indiferent cât de modestă le este condiția socială, au întotdeauna de oferit sfaturi prețioase în legătură cu modul de a face existența mai bună și mai ușoară.
Sunt inteligențim dar nu le place să se joace cu ipotezele și detestă sofismele. Îi interesează mai ales teoriile cu aplicabilitate practică – aici consideră că se află sensul adevărat al muncii lor.
Familia și prietenii nu le acceptă întotdeauna ideile preconcepute; fiecare vrea să fie apreciat în funcție de calitățile sale ca individ, aspect care vrea să fie apreciat în funcție de calitățile sale ca individ, aspect care celor născuți în această zi le cam scapă din vedere.
Cum fiecărui vorbitor îi trebuie un auditoriu, acestor oameni li se pare că a fi ignorați este o adevărată tragedie. Încearcă din răsputeri să nu se afle într-o asemenea situație.
Tema conștietiării joacă un rol foarte însemnat în existența lor. Se străduiesc să se ¨trezeasc㨠și să se ¨motiveze¨ ei înșiși, să-i pună la curent și pe ceilalți în legătură cu adevărurile de seamă, să destrame vălurile iluziilor.
Sunt înclinați să-și apere cu ghearele și cu dinții rolul lor de educatori sau de exemple vii și vai de cine caută să le uzurpe această poziție! Ar fi bine să nu devină agresivi cu rivalii, pentru că un asemenea comportament le va înstrăina și susținătorii.
PERSONALITĂȚI NĂSCUTE ÎN ACEASTĂ ZI
Karl Marx
Karl Heinrich Marx –
5 Mai 1818 – 14 Martie 1883
A fost filozof german, economist, istoric, sociolog, teoretician în politică, jurnalist și revoluționar socialist.
Născut în Trier, Germania, Marx a studiat dreptul si filozofia. Din cauza publicațiilor sale politice, Marx a devenit apatrid, și a fost nevoit să trăiască în exil împreună cu soția si copiii săi la Londra, vreme de câteva decenii, de unde a continuat să își exprime gândurile în colaborare cu teoreticianul german Friedrich Engels și a continuat să își publice scrierile, cercetările sale având loc în Camera de citit de la Muzeul Britanic.
Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt lucrarea pamfletară The Communist Manifesto ( Manifestul Comunist) și cele trei volume ale Das Kapital (Capitalul).
Felul său de a gândi cât și filozofia și viziunea sa politică au avut o influență enormă asupra intelectualismului care a urmat, asupra istoriei politice și economice, numele său fiind folosit și ca adjectiv, având o influență inclusiv asupra teoriilor sociale.

Photo de John Jabez Edwin Mayal – International Institute of Social History, Public Domain,
Eugénie de Montijo
Doña María Eugenia Ignacia Augustina de Palafox y Kirkpatrick, 16th Countess of Teba, 15th Marchioness of Ardales –
5 May 1826 – 11 July 1920
Născută în Regatul Spaniei la Granada, a fost ultima împărăteasă a Franței, ca soție a lui Împăratului Napoleon al -III – lea.
După decesul tatălui său, Eugenia a devenit a 9 a Ducesă de Teba. La 18 Iulie a fugit din Madrid la Paris împreună cu mama ei și celelalte surori, din cauza unei epidemi de holeră și pericolele Primului Război Carlist.
În Franța a devenit cunoscută ca Eugénie de Montijo, având în prealabil educație majoritar în școlile franceze.
La cunoscut pe Prințul Louis Napoleon după ce acesta a devenit președintele celei de A doua Republică Franceză, și s-a căsătorit cu el după ce acesta a devenit Împărat.
ALTE PERSONALITĂȚI ALE ZILEI
Aurel Stroe – 5 Mai 1932 – 3 Octombrie 2008 – Compozitor, filozov si lingvist român, a primit premiul ¨Herder Prize˝ la Universitatea din Viena în 2002 iar în 2006 i-a dost decernat Premiul Promaetheus de către Fundația Anonimul.
Søren Aabye Kierkegaard – 5 Mai 1813 – 11 Noimebrie 1855 Filozof, poet Teologist, Critic Social și autor religios danez.