CFR Cluj și FC Voluntari au terminat la egalitate, 0-0, în Gruia, în ultimul meci al etapei cu numărul 23 din Liga 1.
Clujenii s-au lovit de un adevărat zid, prin portarul Rîmniceanu, care a avut mai multe intervenții salvatoare.
Dorința de a urca pe primul loc, după a treia încercare, în Liga 1 s-a văzut pe atitudinea CFR-ului, care și-a dominat la nivelul ocaziilor adversara în prima parte. Rondon a semnat prima ocazie a partidei, dar șutul modest al sud-americanului a fost reținut lejer de Rîmniceanu.
După trecerea primelor 20 de minute au apărut și ocaziile mai periculoase. Prima i-a aparținut lui Hoban (22), care a șutat violent în transversală, Ion Gheorghe (30) replicând apoi cu un șut pe lângă poarta “feroviarilor”.

Vinicius și-a încercat norocul cu specialitatea casei, lovitura de cap, dar nu i-a cauzat probleme portarului ilfovean. Deac a semnat ulterior ultima șansă de gol a reprizei (39), mijlocașul campioanei trimițând cu latul pe lângă poartă dintr-o poziție ideală.
Partea secundă a adus un joc scăzut în intensitate, fără ocazii până în minutul 70. Atunci gazdele au beneficiat de o lovitură liberă, Deac a centrat excelent în careu, de unde Vinicius a reluat cu capul, iar portarul Voluntariului a respins după linia porții, lucru neobservat de arbitrii, care nu au acordat golul.





Decizia brigăzii a afectat nivelul de concentrare al CFR-ului, care nu s-a apropiat periculos de poartă până la final, cu o singură excepție, dar șutul lui Hoban a fost parat de goalkeeper-ul ilfovean. S-a terminat nedecis, 0-0, și CFR nu profită nici de această dată de pasul greșit al FCSB-ului, pe care doar o egalează la vârful Ligii 1.
CFR Cluj – FC Voluntari 0-0 (0-0)
Au arbitrat Marian Barbu (Făgăraș – la centru) respectiv asistenții Octavian Șovre (Satu Mare) și Mircea Grigoriu (București)
CFR Cluj: Bălgrădean – Manea (Chipciu ’85), Vinicius, Burcă, Camora – Itu (Costache ’62), Hoban, Gîdea (Păun ’12) – Deac (Omrani ’85), Debeljuh, Rondon (Pereira ’62). Antrenor: Edward Iordănescu
FC Voluntari: Rîmniceanu – Satli, Achim, Armaș, Vlad – Ivanov (Ricardinho ’90), Droppa, I. Gheorghe – A. Ilie (Remacle ’68), Pesic (Balaur ’90+5), Betancor (Angelov ’90). Antrenor: Bogdan Andone
Foto: Ovidiu Bujor