fbpx

Select Page

Oradea trăiește! U-BT cedează în Meciul 3 al Finalei LNBM

by | Jun 16, 2021 | Sport, Național | 0 comments

u-bt

U-BT Cluj-Napoca a pierdut Meciul 3 al Finalei LNBM, sco 71-75 cu CSM Oradea, pe terenul bihorenilor. Clujenii au avut șansa de a duce jocul în prelungiri, dar Wright a fost căpăcit de Green într-o fază discutabilă.

CSM Oradea: Watson – Fometescu – Holt – Green – Valeika

U-BT: Wright – Richard – Guzman – Grasu – Stipanovic

Ultima campioană a țării a debutat perfect, fără să-și rateze primele patru încercări din acțiune, având 3-9 pe tabelă. În tot acest timp, Clujul a pierdut deja trei posesii, Stipanovic oprind pentru moment seria Oradiei, dar Holt și Garlon Green, cu un dunk de efect, au replicat, urcând ecartul la 5-13. Diferența a urcat chiar la +10, de unde U-BT și-a revenit până la două posesii în spatele adversarilor (17-23 și 19-25), primul sfert câștigându-l “Leii Roșii” cu 21-27.

Cifrele pe atac s-au echilibrat oarecum în debutul sfertului secund, în care Oradea n-a rămas la fel de precisă și U-BT a putut recupera treptat, liberele transformate de Tarolis modificând tabela pentru 28-30. Bihorenii și-au mărit avantajul în câteva rânduri la două posesii (30-36 sau 34-39), în ambele cazuri responsabil fiind Green. Ultimele puncte din prima repriză le-au semnat Richard și Santa, cel din urmă stabilind scorul pauzei, prin liberele precise, 38-39.

După foarte multă vreme, din debutul partidei de la 3-2, U-BT a trecut la conducere pentru a doua oară imediat după reluare și prestația ofensivă remarcabilă a lui Wright a creat un avantaj de patru puncte pentru clujeni, 45-41. Nicolescu și Holt au oprit fuga vizitatorilor (47-46), pentru ca apoi cu două aruncări din spatele arcului de cerc Oradea să meargă în față, 49-52. Richard și Stipanovic au fost forțați să treacă pe la linia de fault, Marquis Wright înscriind pe sirenă pentru a o duce pe U-BT în față, 53-52, înaintea sfertului decisiv.

Cele două adversare s-au succedat la conducere în primele minute ale ultimul sfert, 56-56, moment după care Oradea s-a instalat la conducere, coșurile lui Watson și Green făcându-l pe Silvășan să ceară time-out la 60-64. Clujul n-a putut bloca reacția din spatele arcului de cerc a gazdelor (62-70), Wright și Richard ținând-o în viață pe U-BT. Marquis Wright ar fi putut duce meciul în prelungiri, dar Watson și Green l-au căpăcit într-o fază discutabilă, cu posibil goaltending, Holt închizând socotelile, 71-75.

Oradea câștigă primul meci în Finală, dar tot U-BT conduce la general, cu 2-1, următoarea partidă fiind programată joi, 17 iunie de la ora 20.00, tot în Arena “Antonio Alexe”.

Marquis Wright a reușit cel mai bun joc în maieul Universității, terminând cu 29 de puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive, cu 5/8 de la distanță. Americanul a fost secondat de Patrick Richard (13 puncte, 3 recuperări, 4 pase decisive) și Donatas Tarolis (10 puncte, 7 recuperări, 6 assist-uri). Din tabăra învingătorilor s-au remarcat Garlon Green (18 puncte, 4 recuperări), Stephen Holt (14 puncte, 3 recuperări, 4 pase decisive) și Giordan Watson (11 puncte, 3 recuperări, 5 assist-uri, 2/4 de la distanță).

Foto: Emi Turbuc

Transilvania Fashion Festival – 2023

Transilvania Fashion Festival, Cel mai mare eveniment de modă din Cluj. Reprezentanți din 10 țări au sosit în acest an la Cluj, fiecare dintre...

Universitatea Cluj – Cupa jucată la loteria loviturilor de la 11 metri

Universitatea Cluj a ratat șansa de a ridica trofeul Cupei României deasupra capului, miercuri seara, 24 mai, după ce a pierdut loteria...

U Cluj învinsă în Trivale

”U” Cluj rămâne fără victorie în acest sezon de SuperLiga ”U” Cluj rămâne fără victorie după un meci în care au deschis scorul încă din minutul 4....

CFR Cluj 3-0 Inter d’Escaldes

CFR Cluj, cu un pas mai aproape de turul trei preliminar al Conference League după ce a învins cu 3-0 Inter d'Escaldes. CFR Cluj nu a avut emoții cu...

FC Universitatea Cluj – Declarații înaintea meciului cu FCSB

FC Universitatea Cluj - Declarațiile antrenorului Erik Lincar și ale căpitanului Romario Pires La conferința de presă organizată azi de clubul FC...