fbpx

Select Page

U-BT începe cu dreptul finala LNBM! Clujenii au avut o repriză secundă mai bună și conduc seria cu Oradea

by | Jun 10, 2021 | Național, Sport | 0 comments

U-BT

U-Banca Transilvania a debutat cu dreptul în finala LNBM din sezonul 2020/2021! Clujenii au reușit să rupă jocul în sfertul trei, impunându-se la final cu 73-62 în fața ultimei campioane, CSM CSU Oradea.

U-BT: Kuti – Richard – Guzman – Grasu – Stipanovic

CSM Oradea: Watson – Fometescu – Holt – Zekovic – Valeika

Susținerea spectatorilor, care au ocupat în proporție de 25% BTarena i-a timorat la început pe jucători, ratându-se destul de mult din situații bune. Clujul a condus inițial (5-2), după care Oradea a revenit (5-6) și s-a mers cap la cap momente lungi (10-10), Vida finalizând la capătul unui atac rapid și clujenii s-au desprins la 16-12, fază urmată de explozia de bucurie a galeriei. Primul sfert s-a încheiat cu doar o singură posesie în față pentru U-BT, 18-15.

Aproape două minute au trecut din sfertul secund până se se înscrie, Valeika trecându-și în cont un punct. U-BT a cedat două atacuri orădenilor, dar nici aceștia n-au putut profita și Fometescu a comis fault ofensiv, în cele din urmă Wright fiind trimis la linia liberelor (22-18). Au urmat două serii bune pentru ambele echipe, de la 24-23 urcându-se la 29-26 la pauza mare.

Oradea s-a apropiat la un punct, 33-32, dar “run”-ul clujean ce a urmat le-a tăiat pe moment aripile bihorenilor (39-32). Cu mici excepții s-a păstrat distanța de două-trei posesii în favoarea Clujului și treița lui Richard pe sirenă a stabilit scorul după 30 de minute, 57-47.

În decisiv trupa lui Cristi Achim a încercat să se redreseze (59-53), dar cu prea puțin noroc, două aruncări precise de la distanță venite de la Tarolis și Edwards au urcat scorul la +12, 65-53, cu puțin peste 5 minute și jumătate rămase din primul meci al finalei. Avantajul trupei lui Silvășan a urcat la 15 puncte (70-55), după dunk-ul lui Guzman care a ridicat toată sala în picioare, în cele din urmă U-BT luând primul meci al Finalei cu 73-62.

Donatas Tarolis a ieșit în evidență în debutul finalei, cu 21 de puncte și 6 recuperări pe lângă 3/7 din spatele arcului de cerc, urmat de Andrija Stipanovic (17 puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive) și Patrick Richard (13 puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive, 3/6 de „afară”). De la Oradea au contribuit Cătălin Baciu (13 puncte, 5 recuperări), Aaron Broussard (10 puncte, 3 recuperări, 3 assist-uri) și Stephen Holt (8 puncte, 3 recuperări).

Continuarea vineri, 11 iunie de la ora 20.00, tot în BTarena, acolo unde în acest prim joc s-au epuizat toate biletele disponibile!

Foto: Ovidiu Bujor

Transilvania Fashion Festival – 2023

Transilvania Fashion Festival, Cel mai mare eveniment de modă din Cluj. Reprezentanți din 10 țări au sosit în acest an la Cluj, fiecare dintre...

Universitatea Cluj – Cupa jucată la loteria loviturilor de la 11 metri

Universitatea Cluj a ratat șansa de a ridica trofeul Cupei României deasupra capului, miercuri seara, 24 mai, după ce a pierdut loteria...

U Cluj învinsă în Trivale

”U” Cluj rămâne fără victorie în acest sezon de SuperLiga ”U” Cluj rămâne fără victorie după un meci în care au deschis scorul încă din minutul 4....

CFR Cluj 3-0 Inter d’Escaldes

CFR Cluj, cu un pas mai aproape de turul trei preliminar al Conference League după ce a învins cu 3-0 Inter d'Escaldes. CFR Cluj nu a avut emoții cu...

FC Universitatea Cluj – Declarații înaintea meciului cu FCSB

FC Universitatea Cluj - Declarațiile antrenorului Erik Lincar și ale căpitanului Romario Pires La conferința de presă organizată azi de clubul FC...