fbpx

Select Page

Remiză pe o ploaie mocănească. Universitatea Cluj nu o poate bate pe Pandurii

by | Apr 14, 2021 | Național, Sport | 0 comments

Universitatea Cluj

Universitatea Cluj și Pandurii Târgu Jiu au remizat, 1-1 (1-1) pe Cluj Arena, într-un duel al suferinței din ceea ce era odinioară un meci interesant în Liga 1. Indiferent de rezultat, gorjenii retrogradaseră deja în “C”, în timp ce U-iștii fac un nou pas greșit acasă.

Pandurii a deschis scorul după doar cinci minute, prin Dodoi, care nu i-a lăsat vreo șansă portarului Anca-Trip, aflat la debutul în alb-negru.

Gorjenii puteau chiar să-și majoreze avantajul, dar Clujul a fost pe fază, evitând un nou gol. Treptat, Universitatea a început să conteze, însă destul de modest, existând teama unei contre din partea adversarilor.

Egalarea a venit în cele din urmă în minutul 31, prin Idan Golan, care a atins mingea trimisă de Telcean, “furându-i” mai tânărului său coleg bucuria golului.

Partea secundă a curs sub același semn, cu posesia de partea clujenilor, dar fără ocazii clare de gol. Pandurii putea trece în avantaj, prin același Dodoi (73), dar șutul acestuia a mers deasupra porții.

Finalul n-a adus mare lucru, doar eliminarea lui Pleașcă după al doilea galben și o ocazie semnată de Taub (80), meciul terminându-se la egalitate, 1-1.

Clujenii urcă momentan pe primul loc în grupa lor de play-out, având tot 33 de puncte, ca și Farul Constanța și Metaloglobus București. Etapa viitoare elevii lui Costel Enache joacă la Ripensia Timișoara (18 aprilie), o trupă ce încearcă să scape de barajul pentru menținerea în Liga 2.

FC Universitatea Cluj – Pandurii Târgu Jiu 1-1 (1-1) / Marcatori: Golan (31) – Dodoi (5)

Au arbitrat Constantin Alin Olaru (Râmnicu Vâlcea – la centru) respectiv asistenții Ovidiu Timar (Oradea) și Casian Băla (Arad)

”U” Cluj: Anca-Trip – Telcean, Dican, Luchin, Pîrvulescu, Negrean, Ribeiro, Taub, Meșter, Golan, Ogbu.
Rezerve: Gorcea – Chacana, Andr. Răuță, Berci, Ștefănescu, Sburlea, Al. Pop, I. Filip, D. Acka
Antrenor: Costel Enache

Pandurii: Aldescu – Pleașcă, D. Filip, Dodoi, Velcotă, Diau, Moisie, Felipe Acosta, Sylla, Zaborowski, Rasoveanu.
Rezerve: Iovicin – Răchișan, Corduneanu, R. Cojocaru, Goma, Pleșa, Peia, Jaiteh, Dobre
Antrenor: Călin Cojocaru

Foto: Ovidiu Bujor

Transilvania Fashion Festival – 2023

Transilvania Fashion Festival, Cel mai mare eveniment de modă din Cluj. Reprezentanți din 10 țări au sosit în acest an la Cluj, fiecare dintre...

Universitatea Cluj – Cupa jucată la loteria loviturilor de la 11 metri

Universitatea Cluj a ratat șansa de a ridica trofeul Cupei României deasupra capului, miercuri seara, 24 mai, după ce a pierdut loteria...

U Cluj învinsă în Trivale

”U” Cluj rămâne fără victorie în acest sezon de SuperLiga ”U” Cluj rămâne fără victorie după un meci în care au deschis scorul încă din minutul 4....

CFR Cluj 3-0 Inter d’Escaldes

CFR Cluj, cu un pas mai aproape de turul trei preliminar al Conference League după ce a învins cu 3-0 Inter d'Escaldes. CFR Cluj nu a avut emoții cu...

FC Universitatea Cluj – Declarații înaintea meciului cu FCSB

FC Universitatea Cluj - Declarațiile antrenorului Erik Lincar și ale căpitanului Romario Pires La conferința de presă organizată azi de clubul FC...