fbpx

Select Page

Victorii pentru Buzărnescu, Bogdan, Bara și Cristian, în timp ce Dulgheru a părăsit Winners Open după a treia zi

by | Aug 4, 2021 | Național, Sport | 0 comments

bogdan

Winners Open WTA 250 Cluj-Napoca a treia zi a competiției

Tabloul principal de la Winners Open a programat câteva meciuri interesante pe 3 august, româncele bine cotate prezente în această fază obținând victorii importante.

Mihaela Buzărnescu a deschis ziua cu un succes rapid în fața Viktoriyey Tomova (Bulgaria), scor 6-2, 6-3. Rezultatul pozitiv a fost dublat de Irina Bara, care a trecut într-o oră și jumătate de nemțoaica Anna-Lena Friedsam (6-2, 6-3).

Pe terenul principal a urmat duelul dintre Alize Cornet, favorita numărul unu pentru acest turneu WTA 250 de la Cluj-Napoca și egipteanca Mayar Sherif. Sportiva din Egipt a trecut cu 6-2, 6-4 de adversara sa, fiind mult mai precisă pe primul serviciu, comițând în același timp o singură dublă greșeală pe tot parcursul întâlnirii. Astfel, Cornet părăsește Winners Open, fiind învinsă de o jucătoare din afara Top 100 WTA.

A treia româncă intrată în luptă, Ana Bogdan, a avut un prim set ușor în fața Pannei Udvardy din Ungaria, în care s-a impus cu 6-2. Bogdan a avut câteva greșeli în setul secund, permițându-i adversarei să câștige patru game-uri, dar în cele din urmă s-a terminat bine, cu 6-4 și românca merge în turul următor.

Tot împotriva unei tenismene din Ungaria a evoluat Jaqueline Cristian, însă a încheiat mult mai rapid întâlnirea, în doar 62 de minute. Tânăra jucătoare din România s-a impus cu 6-1, 6-2 în fața experimentatei Reka-Luca Jani, pentru o calificare en-fanfare.

Ultima dispută a zilei le-a găsit față în față pe Alexandra Dulgheru și Andrea Petkovic, învingătoare fiind nemțoaica, cu 3-6, 1-4, după puțin peste o oră și 20 de minute de joc. Românca a avut patru mingi de break în primul set, dar n-a fructificat niciuna. Dulgheru părăsește competiția, retrăgându-se în setul secund, după ce a început din calificări, chiar în prima zi de Winners Open 2021.

16 meciuri jucate într-o singură zi

Rezultatele zilei a treia:

Cea de-a treia zi a turneului de tenis Winners Open WTA250 și cea mai aglomerată a început cu o victorie pentru jucătoarele românce, și a continuat cu o surpriză mare. Favorita turneului, Alize Cornet, a fost eliminată în primul tur de egipteanca Mayar Sherif (6-2, 6-4).  Mihaela Buzărnescu, revenită de la Jocurile Olimpice, a câștigat primul meci jucat pe terenul central, în fața jucătoarei Viktoriya Tomova (Bulgaria) (6-2,6-3). Irina Bara a început și ea turneul cu o victorie în fața nemțoaicei Anna-Lena Friedsam. Jaqueline Cristian a învins-o pe Reka Luca Jani (Ungaria) în doar o oră și 3 minute (6-1, 6-2), iar favorita numărul 3 a turneului din Cluj, Ana Bogdan, s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața jucătoarei Panna Udvardy (Ungaria), venită din calificări.

Una dintre dintre surprizele zilei a fost Alexandra Eala din Filipine (639 WTA). În vârstă de doar 16 ani, tânăra care se antrenează la Rafa Nadal Academy a debutat astăzi în circuitul WTA și a profitat la maxim de wild card-ul primit. Ea a câștigat meciul cu Paula Ormaechea (7-5, 6-2) și ne-a arătat motivele pentru care mulți o consideră una dintre cele mai talentate jucătoare la nivelul ei de vârstă.

Programul pentru 4 august:

Meciurile încep la ora 11.00 și se vor juca pe terenul central și terenul 2. Ana Bogdan (102 WTA) o va întâlni pe Aleksandra Krunic (Serbia) (268 WTA), iar Jaqueline Cristian (149 WTA), pe noua favorită a turneului, Andrea Petkovic (91 WTA).

Foto: Ovidiu Bujor

Universitatea Cluj, succes categoric în turul III al Cupei României împotriva “virușilor verzi”

Universitatea Cluj s-a impus fără emoții în derby-ul județean cu Sănătatea Cluj, disputat la Jucu, scor 4-0. Cu o singură excepție, golurile au...

România a suferit a patra înfrângere la EuroVolley 2021

România ânfântă la volei pentru a patra oară Naționala de volei feminin a României a cedat și în al patrulea meci disputat în grupa de la...

Universitatea Cluj Cluj a bifat al treilea succes stagional! “Studenții”, la cel mai bun start din ultimii 30 de ani în liga secundă

Universitatea Cluj - trei etape trei victorii Universitatea Cluj a reușit să câștige și al treilea din campionat, 1-0 cu Unirea Constanța, unicul...

Experiența a învins! Andrea Petkovic este campioană la Winners Open 2021, după o finală controlată în totalitate

Winners Open - Ziua 8 - Finala: Andrea Petkovic vs. Mayar Sherif Favorita numărul doi, nemțoaica Andrea Petkovic, a câștigat finala turneului...

Andrea Petkovic, a doua favorită la Winners Open, va fi adversara surprizei Mayar Sherif în finală

Winners Open ziua 7 - semifinale - Andrea Petkovic a doua finalistă Andrea Petkovic, nemțoaica născută în Bosnia-Herțegovina, s-a calificat în...